Cristina Neagu

Data nasterii: 26.08.1988
Inaltime: 178
Greutate: 68
Post: centru
Clubul curent: CS Oltchim Ramnicu Valcea (Romania)
Cluburi anterioare: CSS 5 Bucuresti, Rulmentul Brasov

.” In 2000, eram la ora de sport, cand antrenoarea Maria Covaci – pe care o consider o a doua mea mama – a venit sa selectioneze fete pentru sectia de handbal a Clubului Sportiv Scolar numarul 5. Am zis ca nu am nimic de pierdut daca merg si eu. Handbalul mi-a intrat la suflet din primul moment”

„A fost ca un drog şi aşa a rămas. Mi-a plăcut din prima, chiar dacă habar nu aveam ce însemna acest sport. Îmi plăceau toate sporturile, dar nu practicasem niciunul până în acel moment. Ulterior nu am mai putut renunţa la handbal şi am ajuns unde sunt astăzi”


Palmares: Medalie de bronz cu nationala de tineret la CM de la Sherbrooke (2006), medalie de bronz cu nationala de tineret la CE de la Izmir (2007).

 

 

 

Calvarul despărţirii de părinţi

Născută în august 1988, la Bucureşti, Neagu este foarte ataşată de părinţi şi de cele două surori mai mari. Pentru Cristina, palpitaţiile adolescenţei au încetat brusc, în momentul în care a intrat în vârtejul handbalului de performanţă. O jucătoare de valoarea ei nu avea cum să treacă neobservată, iar antrenoarea Rulmentului, Mariana Târcă, i-a făcut o ofertă interului,  care a ajuns la Braşov la 17 ani.

Venise vremea emoţiilor trăite pe parchet, în pantaloni scurţi şi adidaşi. „Mi-a fost greu să mă despart de familie întrucât părinţii au rămas la Bucureşti, dar m-am obişnuit până la urmă. M-am acomodat mai greu, dat fiind faptul că eram, practic, un copil, dar am reuşit“, spune Cristina. Ea şi-a îndeplinit, odată cu transferul la Rulmentul, şi cel mai mare vis, acela de a evolua în Liga Campionilor, competiţie pe care îşi doreşte să o câştige în viitor.

Până acum, cariera sportivei a urmat o pantă ascendentă. Cristina a explodat sub comanda Marianei Târcă, fiind desemnată în 2006 cea mai valoroasă handbalistă a Campionatului Mondial de tineret. „Nu există nicio reţetă a succesului, încerc să-mi fac treaba cât mai bine şi să-mi ajut colegele. În rest, muncesc mult şi dau totul atât la antrenamente, cât şi în timpul jocurilor, fiindcă handbalul e viaţa mea“, a precizat sportiva.

Odată cu plecarea de la Rulmentul Braşov din cauza problemelor financiare ale formaţiei de la poalele Tâmpei, Cristina Neagu a ajuns la campioana Oltchim şi a cunoscut un vârf incredibil de formă, fiind o piesă de bază în formula „galacticelor“. Vâlcencele au strâns trei victorii consecutive în grupele Ligii Campionilor şi visează la finală.

„Ignor presiunea pentru a nu ceda psihic”

Cu Neagu în prim-plan, naţionala de handbal feminin a câştigat Cupa Mondială din Danemarca (turneu amical), iar fetele lui Radu Voina se pregătesc de cea mai importantă competiţie a anului, Campionatul Mondial, care va avea loc în China, în perioada 28 noiembrie-13 decembrie.

„După ani în care am ratat finale de campionat mondial sau european a venit şi vremea noastră să câştigăm un trofeu, chiar dacă a avut caracter amical. Am demonstrat că suntem o echipă şi am învins forţe ale handbalului feminin, precum Norvegia sau Danemarca. În China, situaţia va fi cu totul alta şi trebuie să uităm Cupa Mondială. Acolo va fi o luptă acerbă şi vom avea viaţă grea. Nicio echipă nu porneşte ca favorită, dar Rusia, Danemarca, Norvegia şi Ungaria vor avea un cuvânt de spus“, conchide Neagu, care nu este afectată de presiunea care se pune pe umerii ei: „Sunt conştientă că se aşteaptă multe de la mine, dar încerc să ignor lucrul acesta. Dacă n-aş face-o, aş ceda psihic“.

   „Meciurile tari călesc orice jucător. Nu mi-a fost frică deloc, chiar dacă în faţa mea era Valerie Nicolas. Domnul Tadici mi-a spus să arunc la poartă cu curaj şi aşa am făcut. E cea mai frumoasă seară din viaţa mea”

 

Este foarte tehnică şi o minunată, sublimă jucătoare de handbal. Poate acoperi foarte bine ambele faze şi îmi place felul în care se mişcă pe teren, este foarte elegantă„, (Pytlick – despre calităţile Cristinei Neagu)

  • Vreau să merg şi eu la o echipă la care să fiu respectată. La Rulmentul nu am cerut decît ceea ce mi se cuvine, banii pentru munca mea”
  •  „Nu am vrut să plec de la Rulmentul, ci şi eu şi Patricia am vrut doar să ni se dea banii pe care i-am muncit. Nu am fost absurde, dar aici nu e vorba de întîrzieri de o lună ci de mult mai multe. Am crezut că ni se vor plăti banii datoraţi, nu că se va renunţa la noi. Dar asta demonstrează şi cît de dorite am fost la Braşov. Nu puteam sta în condiţiile în care nu aveam niciodată cu cine să vorbim. Îmi pare rău să spun asta, dar în ultimele nouă luni de zile nu am auzit altceva de la club, în afară de promisiuni şi minciuni. Din acest motiv, nu permit nimănui să îşi dea cu părerea despre mine ca şi om, şi cu atît mai puţin celor care nici măcar nu au avut curiozitatea de a vorbi cu mine vreodată“,
  • Mie îmi pare tare rău, chiar nu voiam să fiu nevoită să spun toate astea, însă nimeni de la Rulmentul nu are dreptul să vorbească urît despre mine. Cum s-au comportat, nu fac altceva decît să îmi demonstreze ceva ce nu voiam să cred. Din păcate, este tardiv, acum sînt la Oltchim şi îmi văd de drumul meu. E păcat însă că din afară lumea a văzut altceva decît realitatea. Nu mă tem de nimic, pentru că eu nu mint în tot ce am spus, şi nu cred că poate cineva să mă contrazică şi să îmi spună că lucrurile au stat altfel în ceea ce mă priveşte“
  • Cum poate domnul Cojocaru să spună că s-a vorbit cu mine? Şi cum poate să declare sumele acelea, cînd lucrurile nu stau aşa? Mi se pare nedrept să facă în aşa fel încît să pară că eu am vrut să plec de la Rulmentul. Spre deosebire de domnul Cojocaru, eu mi-am făcut treaba şi la antrenamente şi în teren, dar el, ca şi preşedinte nu a venit în toată luna aia în care s-a judecat memoriul depus la federaţie, să stea de vorbă cu mine. Păi ce preşedinte este el, cînd noi dacă mergem la club nu găsim pe nimeni din conducere? Iar marţi, este adevărat că am vorbit cu primarul George Scripcaru, dar nu pentru a se ruga de mine să mă întorc. A vrut să ştie cum stau lucrurile şi atît…“,
  • „Am avut, este adevărat ,mai multe oferte, dar cred că am ales ce este mai bine pentru mine. Vreau să rămîn în ţară pentru a-mi continua studiile şi abia apoi voi vedea ce voi face. Cu siguranţă nu voi avea probleme de acomodare la Oltchim Rîmnicu-Vîlcea, pentru că le ştiu pe fete de la echipa naţională. Nu mă aştept la nimic altceva decît să fiu tratată aşa cum merit, pentru că şi eu la rîndul meu voi da totul în teren. Am trecut prin multe la Braşov şi vreau doar să îmi fac treaba cît mai bine şi să uit. Îmi pare rău că am plecat de la Rulmentul, dar le voi ţine pumnii strînşi fetelor în Cupa EHF.“
  • Nu permit nimănui să îmi spună că nu am avut bun-simţ, după ce am jucat cum am putut mai bine, chiar şi neplătită de nouă luni“

Jucătorii Cristina Neagu (Oltchim) şi Laurenţiu Toma (HCM Constanţa) au fost desemnaţi de Federaţia Română de Handbal (FRH) cei mai buni handbalişti români ai anului 2009.

Te iubesc!

SportM: Cristina, cum ţi-ai petrecut sărbătorile?
Cristina Neagu: De Crăciun acasă, am stat cu părinţii. Apoi m-am întors la Braşov, pe 26 am început antrenamentele, pentru că pe 3 ianuarie venea meciul cu HCM Baia Mare. Revelionul, în schimb, l-am petrecut la Braşov, cu restul echipei. Am organizat o petrecere într-un bar de noapte, la care a participat mai toata lumea din club.

SportM: După sărbători, începe din nou munca. Cel mai important este meciul din etapa a XII-a. Cum vezi derby-ul cu Oltchim, de pe teren propriu?
Cristina Neagu: Ce să spun? O să fie greu, foarte greu chiar. În final, bătălia pentru titlu se dă între noi şi Oltchim, iar meciul ăsta contează enorm. Nu ştiu dacă alte echipe se pot băga între noi şi Oltchim în acest sezon. Înfruntarea pentru titlu sînt sigură că va fi pînă în ultima etapă. Totul depinde foarte mult, poate decisiv, de meciul direct de la Braşov.

SportM: Poate Rulmentul să profite de o eventuală oboseală a Oltchimului?
Cristina Neagu: Jucătoarele lor au fost angrenate în ultimul an în mai multe competiţii, atît la nivel de echipă naţională, cît şi la nivel de club. Starea lor o să se vadă la momentul meciului, nu putem şi nici nu trebuie să ne dăm cu presupusul dinainte. Oricum, contează într-adevăr şi faptul că titularele Oltchimului sînt cam aceleaşi ca la echipa naţională şi că ele au jucat aproape încontinuu atîta vreme.

SportM: Dar crezi că, din punct de vedere sportiv, este posibil să fii la fel de proaspată şi după ce ai disputat atîtea jocuri?
Cristina Neagu: Sincer? Nu cred. Pentru că ele şi anul trecut l-au avut încărcat. Iar în vară au fost în pregătire cu lotul şi au avut meciuri amicale, apoi a început Liga Campionilor, acum a fost şi campionatul mondial. Se acumulează o anumită stare de oboseală, de care nu poţi să treci aşa, pur şi simplu, printr-o simplă recuperare. Cred că ele o să fie destul de obosite. Dar asta nu înseamnă că meciul va fi cu ceva mai uşor. Se va juca pe teren pînă în ultimul minut.

SportM: Lucrezi cu Mariana Tîrcă la Rulmentul. Ai lucrat şi cu Gheorghe Tadici la echipa naţională. Ce ne poţi spune despre ei? Ai putea să îi compari?
Cristina Neagu: Cred că sînt destul de diferiţi. La meci este normal să mai ţipe antrenorul la tine. Mai toţi antrenorii fac la fel, pentru că într-un meci sînt momente şi momente, şi cîteodată trebuie să ţi se facă observaţie. Ambii sînt severi pe teren şi au aşteptări mari de la jucătoarele lor. Nu vreau să îi compar. Nu aş vrea să răspund la o asemenea întrebare, pentru că nu vreau să par totuşi subiectivă. Oricum, ce pot spune este că la amîndoi antrenamentul este antrenament, distracţia este distracţie. Şi, pînă la urmă, aşa este şi corect. Un antrenor bun trebuie să fie sever. Dar sever din ce punct de vedere? Să nu te lase de capul tău cînd nu este bine ce faci.

SportM: Ce meciuri grele mai vezi pentru Rulmentul şi pentru Oltchim, în afara celui direct dintre cele două?
Cristina Neagu: Sînt cîteva echipe care pot fi imprevizibile. Poate Clujul, poate Tomis Constanţa. Cert este că, din cîte am observat eu, faţă de meciurile contra Oltchimului, mai toate echipele se mobilizează mai bine cu Rulmentul, în speranţa că pot face un rezultat bun. Dar nu cred că în momentul de faţă mai există vreuna într-atît de bine pusă la punct încît să intre în lupta pentru titlu.

SportM: Ai contract cu Rulmentul pînă în 2010. Care sînt obiectivele tale?
Cristina Neagu: Ha! Îmi doresc multe, dar mai trebuie să şi putem. Pot să spun că aş vrea să cîştig Cupa Cupelor anul ăsta şi campionatul, apoi să particip în Liga Campionilor cu Rulmentul. Îmi doresc de toate, vă daţi seama. Dar vorbele sînt de prisos dacă nu le susţinem şi cu fapte. Avem capacitatea de a juca foarte bine, rămîne să o mai şi demonstrăm în teren. Eu mă simt bine la Braşov şi cred că putem face o treabă bună aici.

sursa foto : mediafax.ro

Portar: Katrine Lunde-Haraldsen (Norvegia)
Extrema dreapta: Linn Kristin Riegelhuth (Norvegia)
Inter dreapta: Linn Jorum Sulland (Norvegia)
Centru: Laerke Moeller (Danemarca)
Inter stanga: Cristina Neagu (Romania)
Extrema stanga: Valentina Ardean-Elisei (Romania)
Pivot: Ionela Galca-Stanca (Romania).

MVP: Cristina Neagu (Romania)

:”Am avut ceva emotii, cred ca s-a putut observa destul de usor asta in jocul meu. Sper sa scap de trac si sa joc din ce in ce mai bine pentru Oltchim. Nu exista probleme de adaptare, intrucat imi cunosc foarte bine colegele de la lotul national. Dupa problemele pe care le-am avut la Brasov, incepe o noua perioada in cariera mea. Imi pare nespus de rau ca a trebuit sa plec de la Rulmentul, dar le urez succes fetelor in meciul cu Byasen. Nu se pune problema ca fetele sa nu castige cu Buducnost. Vom invinge si voi evolua din semifinale in Champions League„. (dupa primul meci  la Oltchim)

sursa foto: romanialibera.ro

La  Campioantul Mondial de handbal, destinat jucatoarelor sub 18 ani, romanca Cristina Neagu a fost desemnata „Cea mai valoroasa jucatoare a lumii„. Acesta este al doilea titlu de acest gen pentru Cristina Neagu, dupa cel obtinut la Campionatul European din Danemarca.

sursa foto : bihoreanu.ro

(cea mai frumoasa prietenie:X va iubim!:X)

Îmi pare rău pentru Cristina Neagu, care cred că este perturbată psihiologic. Este o jucătoare foarte bună, care acum nu are liniştea necesară, dar cred că poate să o ajute faptul că se pregăteşte cu echipa naţionala, departe de clubul Rulmentul. Din punctul de vedere al echipei naţionale, îmi doresc să-şi găsească un nou club cât mai repede”, a spus Voina.

„Cine nu şi-ar dori asemenea jucătoare? Şi Oltchim, şi orice club puternic ar dori să o aibă în lot, dar asta nu pot decide eu. Nu ştiu dacă a se transfera în străinătate ar fi cea mai bună soluţie, având în vedere că este puţin cam tânără. Nu pot să mă pronunţ, dar cert este că trebuie să se liniştească pentru a avea capacitate sută la sută la echipa naţională”.

11 comentarii

  1. La ora actuala cea mai buna handbalista

  2. cea mai tare!:x
    o adooor:*

  3. c.s.s.5 cel mai important club:):)):)):

  4. off,asa e.nimeni nu are dreptul sa te judece!tu esti o tipa super tare cris!pupici

  5. cea mai tare handbalista….te iubesk….sh sper sa ne vedem:*:*:*:*……pupiki:X:X:

  6. E o handbalista ce poate deveni nr.1 in lume!!! Ca in ROMANIA deja este! Sa dea DOMNUL sa nu se accidenteze! Da totul pe teren si are mentalitate de invingatoare! Bravo, CRISTINA!!! Iti apreciez evolutiile de la sfertul de finala cu FRANTA de la CM din 2007! Si chiar de mai inainte!

  7. criss..daca ai stii cat de mult de iubesc esti cea mai buna …cea mai tare te felicit BRAVO.toti romanii va sustinem si va tinem pumnii sa castigati finala ligii campionilor stim ca o sa reusiti :X:X::X:X:X:X::Xte pup :XXXX:*:*::*:*:*:*::*:*:*:**::*:**:*:

  8. Sincer datorita ei urmaresc handbalul feminin si datorita ei imi dau lacrimile mai la toate meciurile .Sunt indragostit de jocul ei si de tot staful oltchim.Bravo cristina , mereu modesta u iti cunosti valoarea nu are rost sa iti mai reamintesc.Te iubim ! multa sanatate si sa te ajute Dumnezeu in tot ceea ce faci

  9. e cea mai buna handbalista…sh eu fk handball d d ap 6 ani….
    ESTI IDOLUL MEU….
    esti cea mai buna…
    ast niste sfaturi d la tine inainte d cupa liceelor
    ::X:X:X

  10. …o ador pe aceasta „cristina neagu” este o handbalista cu o mare valoare….


Comments RSS

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s