Luminita Hutupan

   

Luminiţa Dinu-Huţupan
  6 noiembrie 1971
  Piatra Neamţ, România
  1,82 m

                                  83 kg

 
Nr tricou:16  
   
   

Palmares

Echipe de club

Campioana a Romaniei cu OLTCHIM in 1998,1999,2000

Cupa Romaniei cu Oltchim in 1998,1999,2000

Campioana a Sloveniei cu Krim – in 2001,2002,2003,2004,2005

Cupa Sloveniei cu Krim in 2001,2002,2003,2004,2005

Liga Camionilor cu Krim in 2001

Liga Campionilor cu Kometal Skopje in 2002

Liga Campionilor cu Krim in 2003

Super Cupa Europei cu Krim in 2003 – cel mai bun portar

Finalista a Ligii Campionilor cu Krim in 2004
Super Cupa Europei cu Krim in 2004 – cel mai bun portar
Lot national

-locul 4 campionat mondial senioare Norvegia, 1999. – cel mai bun portar

- locul 4 campionat european senioare Romania, 2000. – cel mai bun portar

- locul 7 jocuri olimpice Sidney, 2000.

- locul 7 Danemarca, 2002.

- locul 7 Ungaria, 2004.

- locul 2 Rusia, 2005. – cel mai bun portar

  • De 3 ori câstigătoare a Ligii Campionilor
  • De 2 ori câstigătoare a SuperCupei Europei
  • De 10 ori câstigătoare a Ligii Naţionale din Romania si Campionatul National Sloven
  • De 9 ori castigatoare a Cupei Romaniei si Cupei Sloveniei
  • Câstigătoare a Supercupei Romaniei 2007 – prima ediţie
  • Câstigătoare a Cupei Cupelor 2007
  • Câstigătoare a Champions Trophy 2007 – prima ediţie
  • Locul al doilea la Campionatul mondial de handbal feminin 2005

  • Cel mai bun portar la campionatul european de handbal feminin 2000
  • cel mai bun portat la Campionatul mondial de handbal feminin 2005
  • Am inceput handbalul la varsta de zece ani. Pot sa spun ca a fost un sport de familie, pentru ca atat eu, cat si sora mea ne-am indreptat catre handbal indemnate de o verisoara  care si in ziua de astazi este antrenoare.

    Niciodata nu m-am gandit cand am pus pentru prima data mana pe minge ca o sa ajung unde sunt. Am tras din greu si munca mi-a fost rasplatita. Pana la 14 ani jucam handbal de placere. Insa, verisoara mea ne-a spus atat mie cat si surorii mele, sa ne tinem de acest sport pentru ca putem ajunge sa facem performanta. Ne cunostea. Stia cat suntem de ambitioase si se pare ca nu s-a inselat. Acum se mandreste cu noi. Sora mea nu mai joaca, dar a jucat handbal de performanta, fiind si la echipa nationala.

     
    Munca si seriozitatea de care am dat dovada. Nu-mi placea sa pierd. Vroiam tot timpul, si cand era vorba de jocuri de copii, sa ies in evidenta, sa fiu cea mai buna, sa castig. In momentul in care pierdeam, nu puteam sa mananc, sa dorm, nu eram buna sa fac nimic in acea zi. Ma framantam zi si noapte si nu stiam cum sa fac. Nu puteam sa-mi imaginez ca as putea sa pierd.
    Cand s-a facut selectie la handbal, n-am fost printre cele selectate. Eram mica si grasa, dar cand m-au vazut cat sunt de serioasa am ramas in echipa. Apoi au inceput meciurile, cantonamentele. Tot asa, zi de zi, an de an, am terminat junioratul, apoi am trecut la senioare, mai intai sub comanda lui Dan Valentin, apoi Alexandru Mengone. Apoi am mers la Oltchim. Acolo se face adevarata performanta in Romania. Alexandru Mengone chiar mi-a zis: Fetito, du-te la Valcea, Acolo e valoarea ta, pentru ca vei ajunge un mare portar!
    La Olchim am dat de antrenori precum Lucian Rasnita, Bogdan Macovei… Am ajuns in echipa nationala, si din 1997 nu am mai iesit din poarta. Imi placea handbalul si nu vroiam sa iau gol. Ma macina fiecare gol, dar strangeam din dinti si la urmatorul sut exepediat de o adversara imi ziceam “Lasa ca o sa-i arat eu ei. De ce sa fie cineva mai buna decat mine?”.
     
      Am avut in cariera foarte multe obstacole. Dar, daca nu as fi tras din greu si nu as fi facut sacrificii enorme nu as fi reusit sa ajung acolo unde sunt acum. Au fost accidentari, mi-am pierdut ambii parinti, plus alte probleme.
    Am trecut peste toate si am reusit sa ajung acolo unde nici nu visam vreodata sa ajung. Pe cea mai inalta treapta in Liga Campionilor, cea mai importanta competitie intercluburi,  calificare la olimpiada,
    medalia de argint cu echipa nationala.
    Parintii mei mi-au spus: Daca nu te tii de scoala macar sa te tii de handbal. Si intr-adevar m-am tinut, dar din pacate nu am reusit sa le ofer bucuria de a ma vedea pe cele mai inalte trepte ale performantei. Doar mama m-a vazut castigand doua Ligi ale Campionilor, tata a murit in 1996, si nu m-a vazut decat atunci cand jucam la Fibrex Savinesti, unde ne bateam pentru a nu retrograda. Nu m-a vazut niciodata pe treapta cea mai inalta a podiumului.
    Insa, cand am fost acolo sus, cand primeam cea mai stralucitoare medalie, sau ridicam cupa deasupra capului, simteam si simt si in ziua de astazi, ca de acolo de sus, ma urmaresc. Cred ca am reusit prin performantle mele sa le aduc o bucurie, sa-i fac sa fie mandri de mine, chiar daca nu mai sunt.”
     
     
      

     

    un idol al tuturor…

     

    Lacrimi uscate

    Tricolora regreta ca n-a reusit sa ajunga in judetul Neamt, pentru a aprinde o luminare la mormintul parintilor ei.
    Dincolo de performantele pe care le-a obtinut la Sankt Petersburg, Hutupan ramine cu amaraciunea in suflet ca n-a izbutit sa ajunga acasa, la Piatra Neamt. “Mi-am facut sperante desarte. Atunci cind iti faci iluzii, ai, cum se zice, numai deziluzii. N-am avut timp absolut deloc sa merg la Piatra. Va dati seama ca sint trista. N-am apucat sa ajung la mormintul parintilor mei ca sa le aprind macar o luminare. Dumnezeu sa le ierte toate pacatele! Cred ca acum ma privesc de undeva de sus si se bucura pentru ceea ce am realizat”, ni s-a destainuit Luminita.

    Tatal ei a murit intr-un accident in 1996, iar mama sa s-a stins din cauza unei leucemii avansate in 2001. “E bine ca am patru frati. Cel mai nasol e sa fii singur. Chiar daca nu ne vedem des, ideea ca ai pe cineva drag tie tine de cald si de la distanta”, si-a continuat ea confesiunea. Hutupan s-a aratat fericita ca va fi cetatean de onoare al municipiului Piatra Neamt, dar a tinut sa precizeze:

    “M-a sunat domnul primar Gheorghe Stefan si m-a informat despre acest lucru. I-am multumit si i-am spus ca nu pot veni acasa din motive intemeiate. Ramine de vazut daca de la vorba la fapta e cale scurta”. Luminita locuieste la Ljubljana impreuna cu sotul ei, Stefan, de aproape cinci ani.

    “El nu mai lucreaza nicaieri. In 2001, cind am plecat in Slovenia, si-a dat demisia. Am negociat in asa fel contractul, incit sa includ si leafa lui. Am primit cu 10% in plus. Cei de la club au inteles situatia, mai ales ca n-am reusit sa ii gasesc un serviciu la Ljubljana”, a incheiat ea

     

    2 comentarii

    1. offffff,saraca luminita!oricum,un portar de mare valoare

    2. si asa ar trebui sa fie:UN IDOL SI EXEMPLU


    Comments RSS

    Lasă un răspuns

    Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

    WordPress.com Logo

    You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

    Twitter picture

    You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

    Facebook photo

    You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

    Google+ photo

    You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

    Connecting to %s

    Follow

    Get every new post delivered to your Inbox.